Percheziţii la contrabandiştii de ţigări din Timiş!

În această dimineaţă, poliţiştii timişeni  au efectuat 4 percheziţii domiciliare pe raza localităților Dumbrava și Mănăștiur, la locuințele unor persoane bănuite de contrabandă.

„Perchezițiile s-au desfășurat în cadrul a două dosare penale, aflat în instrumentarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Activităţile vizează probarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite că ar fi comercializat pe raza localităților Dumbrava și Mănăștiur, țigări și alcool nemarcate fiscal cu timbru autohton, provenite din contrabandă fiind prejudiciat bugetul consolidat al statului”, spun reprezentanţii IPJ Timiş.

Activitățile desfășurate vizează doi bărbați, de 58 și 66 de ani, și o femeie, de 66 de ani, persoane presupuse a fi implicate in comiterea infracțiunii.

În urma perchezițiilor, la locuința femeii de 66 de ani, polițiștii au descoperit peste 6.000 de țigarete și 10 litri de alcool, care au fost ridicate în vederea confiscării.

Cele 3 persoane au fost conduse la  sediul poliției pentru audieri.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here