În această dimineaţă, poliţiştii specializați în investigarea criminalității economice din Timiș au efectuat 7 percheziţii domiciliare pe raza județelor Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin, la locuințele unor persoane bănuite de contrabandă.

Perchezițiile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal, aflat în instrumentarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Activităţile vizează probarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite că ar fi comercializat pe raza localității Nădrag, țigări nemarcate fiscal cu timbru autohton, provenite din contrabandă, fiind prejudiciat bugetul consolidat al statului.

Activitățile desfășurate vizează 7 persoane cu vârste cuprinse între 32 și 67 de ani, presupuse a fi implicate in comiterea infracțiunii.

În urma perchezițiilor, la locuințele  celor in cauza, polițiștii au descoperit peste 23.000 de țigarete care au fost ridicate în vederea confiscării.

6 persoane au fost conduse la  sediul poliției pentru audieri, iar polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză.

Articolul precedentOportunităţi de angajare pentru studenţi şi absolvenţi! Când încep Zilele Carierei?
Articolul următorEveniment important la USAMVBT! Ministrul Românilor de Pretutindeni a semnat un protocol de colaborare cu Universitatea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.