Percheziții în Timiș într-un dosar privind accesarea ilegală de fonduri europene

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat trei percheziţii pe raza judeţului Timiş, la sediile a două unităţi economice şi al unei instituţii publice, într-un dosar ce vizează accesarea ilegală de fonduri europene. Prejudiciul cauzat este estimat la 120.000 de lei.

Azi, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au efectuat trei percheziţii pe raza judeţului Timiş, la persoane bănuite de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, într-un caz ce vizează accesarea ilegală de fonduri europene.

În fapt, în perioada 2011-2015, bănuiţii, în calitate de reprezentanţi a două unităţi economice, respectiv al unui cabinet veterinar, ar fi înfiinţat şi înregistrat două exploataţii agricole cu ovine folosind documente false şi, totodată, ar fi beneficiat de sume mari de bani acordate prin accesarea ilegală a fondurilor europene. Prin activitatea infracţională, ar fi fost creat un prejudiciu de aproximativ 120.000 de lei bugetului general al Comunităţilor Europene.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat mai multe înscrisuri în vederea probării activităţii infracţionale a bănuiţilor.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here