Polițiștii timișeni împreună cu polițiștii locali, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș, pompierii din cadrul I.S.U. Banat și reprezentanți ai I.T.M Timiș au desfășurat acțiuni în sistem integrat în vederea limitării răspândirii virusului Covid-19.

În cursul zilei de ieri, 28 octombrie, la activităţi au participat 330 de forţe de ordine, fiind verificate 94 de societăți comerciale, precum şi 61 de mijloace de transport persoane, dintre care 30 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 2.000 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 130 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 61.750 de lei, dintre acestea, 120 de sancțiuni, în valoare de 54.750 de lei, fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare și 10 sancțiuni, în valoare de 7.000 de lei, pentru nerespectarea interdicțiilor privind circulația sau deplasarea.

“TELVERDE-0800800165/WHATSAPP 0755021218, numerele de telefon la care pot fi sesizate nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19. Facem apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și să respecte măsurile impuse de autorități. Polițiștii vor acționa în continuare în vederea prevenirii răspândirii infecției cu noul coronavirus şi asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță public”, se arată într-un comunicat IPJ Timiş.

Articolul precedentPeste 12.000 noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore la nivel naţional şi aproape 500 de morţi
Articolul următorColterm anunţă că din această seară abonaţii vor avea parte de căldură

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.