Peste 200 de jandarmi asigură liniştea cetăţenilor de Sărbătorile Pascale

jandarmi actiuni

Peste 200 de jandarmi timişoreni se vor preocupa în acest week-end prelungit ca liniştea cetăţenilor din partea de vest a ţării să nu aibă de suferit. Astfel, în perioada 11 – 13 aprilie, cu ocazia sărbătoririi Paştelui, importante efective din cadrul Grupării de Jandarmi din Timişoara, vor lua măsuri pentru ca slujbele religioase de paşte să se desfăşoare fără incidente, în zona de responsabilitate teritorială a unităţii, în judeţele Timiş, Caraş – Severin şi Hunedoara.

Deoarece la Mânăstirea Prislop din judeţul Hunedoara se preconizează participarea unui număr foarte mare de credincioşi la slujba religioasă de Paşte, efective ale unităţii noastre vin în sprijinul I.J.J. Hunedoara pentru ca această activitate să se desfăşoare în condiţii optime. Tot în acest sens, aceştia vor mai fi prezenţi şi în municipiul Deva şi în oraşele Petroşani, Haţeg şi Lupeni.

Odată cu sărbătorirea Paştelui, în 13 localităţi din Banat se mai desfăşoară şi sărbătorile satelor, rugile bănăţene, ocazie cu care, jandarmii grupării se vor deplasa în judeţ pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here