Peste două mii de obiecte pirotehnice confiscate din casa unei femei din Gătaia

Percheziții ale polițiștilor timișeni în Gătaia. Aceștia au confiscat ieri aproape 2.300 de obiecte pirotehnice, descoperite în locuința unei femei de 27 de ani, din orașul Gătaia. Obiectele pirotehnice au fost deținute fără drept.

Polițiștii au dispus ridicarea în vederea confiscării a întregii cantități de articole pirotehnice descoperită. În continuare, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice conform Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive.

articole-pirotehnice-confiscate

În conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here