PNL defilează la Deta cu un candidat care nu poate fi primar. Fami(g)lia Roman pe cai mari.

Justiția îl lasă pe primarul din Deta, Petru Roman, să fie candidat cu acte în regulă dar totodată confirmă faptul că acesta nu mai poate fi primar. O situație paradoxală consfințită de o aberație juridică cu impact asupra cetățenilor în final. În situația în care Roman câștigă alegererile locale, el se va afla în imposibilitatea de a-și exercita funcția, ceea ce va duce la un blocaj la nivel administrativ și la repetarea scrutinului, pe banii contribuabililor de bună credință.

Celebrul Petru Roman este icoana liberalilor din sudul județului, deși este dovedit prin sentință definitivă în conflict de interese, într-un proces câștigat de Agenția Națională de Integritate, fiind candidat pentru funcția de primar și de consilier local al localității Deta. Candidaturile lui Roman au fost admise în 10 august 2020 de Biroul Electoral de Circumscripție nr. 5 Deta. Conform legii pentru alegerea autorităților administrației publice locale, PSD a depus contestații care au fost respinse de Judecătoria Deta și de Tribunalui Timiș, pe motiv că în acest caz se poate judeca doar speța referitoare la posibilitatea de a candida și nu la cea referitoare la posibilitatea de a fi primar.

Dată fiind situația în care se află candidatul liberal care nu poate fi primar, orice vot pe care l-ar primi acesta se va dovedi în final o risipă de bani publici și va fi în zadar.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here