Polițiștii locali, în sprijinul cetățenilor, dar și al comercianților! Platoul Dâmbovița curățat de deșeuri

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor din cartierul Dâmbovița, care au sesizat în ultima perioadă situația comercianților de pe platoul din zonă, care își expun marfa pe trotuar, iar unii dintre aceștia lasă în urmă, la finalul zilei, deșeuri pe spațiile verzi, în tomberoane sau în coșurile stradale de gunoi, polițiștii locali s-au deplasat la fața locului pentru a verifica situația semnalată.

Aici au constatat că problema este de fapt una socială, comercianții fiind atât din categoria bătrânilor care vând legume, fructe din grădină și lucruri confecționate manual, în casă, dar și din categoria celor care vând obiecte vechi, Piața Flavia fiind în această perioadă închisă. În ceea ce privește ultima categorie aceștia au fost sfătuiți să evite să mai vândă astfel de obiecte pentru a nu se expune pericolului, până la redeschiderea pieței.

Pentru micii comercianți care vindeau legume, zarzavaturi, fructe și alte bunuri din gospodărie, polițiștii locali au gândit o relocare cât mai rapidă posibil a acestora, facilitându-le desfășurarea actelor de comerț în Piața Doina, unde pot beneficia de condiții mult mai bune, de mese gratuite, ținând cont de situația lor socio-economică, de dezinfectanți, grup sanitar, pubele pentru resturi.

Totodată, polițiștii locali au solicitat sprijinul societăților de salubrizare Retim, Brantner și Rogera pentru igienizarea platoului, lucru care s-a și întâmplat cu promptitudine. În zilele care au urmat primelor acțiuni, polițiștii locali au continuat să patruleze în cartier pentru a-i îndruma și pe ceilalți comercianți care au venit în zonă către Piața agroalimentară Doina.

Poliția Locală Timișoara amintește cetățenilor că pot apela cu încredere, în cazul în care au probleme care intră în competența sa referitoare la comerț ilicit, abandonare de deșeuri, alte fapte care contravin normelor de conviețuire socială, la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112, ori pe adresa de email contact@politialoctm.ro, iar un echipaj va fi direcționat la fața locului pentru a-i sprijini și pentru a găsi soluții la problemele lor, dar și pentru a lua măsuri ferme acolo unde este situația o impune”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here