Elevii de la Colegiul Naţional Bănăţean răsplătiți pentru rezultate deosebite

elevi

Premii pentru elevii de la Colegiul Naţional Bănăţean. Cei care au obţinut rezultate deosebite la olimpiade şi concursuri în anul şcolar 2014 – 2015 vor fi răsplătiți.

Cea de-a treia ediţie a Galei de Excelenţă a Colegiului Naţional Bănăţean va avea loc astăzi în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara. Astfel, va fi răsplătită şi încurajată valoarea, dovedită de cei mai buni elevi atât prin performanţe şcolare, cât şi prin purtarea lor exemplară. De asemenea, va fi decernat titlul de „Elevul anului“, ca recunoaştere a activităţii excepţionale a unui tânăr ce poate fi considerat etalonul generaţiei actuale care învaţă la Colegiul Naţional Bănăţean. “La eveniment de înaltă emoţie şi bucurie pentru elevi, părinţi şi profesori, vor fi invitaţi şi absolvenţi ai Colegiului Naţional Bănăţean, astăzi personalităţi ale oraşului nostru”, transmit reprezentanții Colegiului Naţional Bănăţean.

Dacă ediţiile anterioare ale Galei de Excelenţă a Colegiului Naţional Bănăţean s-au desfăşurat pe scena Filarmonicii „Banatul“, respectiv pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara, anul acesta festivitatea va avea loc la Universitatea de Vest, pentru a întări colaborarea dintre cele două instituţii de învăţământ, care la începutul acestui an şcolar, au semnat un protocol de parteneriat.

(Foto: arhivă)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here