Președintele CJ Timiș amenință firmele de deszăpezire care nu-și fac datoria cum trebuie! Va rezilia contracte

Președintele Consiliului Județean Timiș amenință firmele care au contract de deszăpezire pentru drumurile județene că dacă nu-și fac datoria ca la carte nu va ezita chiar să rezilieze contracte.

Ninge de aseară în județul Timiș, iar de astăzi a intrat sub incidența unui cod portocaliu de ninsori ce este valabil mâine la ora 12.00.

Liderul CJT a inspectat personal mai multe drumuri din județ pentru a vedea modul în care utilajele de deszăpezire au acționat.

După o zi în care am verificat persoanal sute de km de drumuri județene, la această oră am încheiat două ședinte cu colegii mei de la drumuri și cu membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
Concluziile sunt următoarele: peste 10 mii de cetățeni din 30 de localități sunt afectați de întreruperile de curent electric deoarece din cauza greutății zăpezii au fost distruse 19 linii de medie tensiune. Din fericire circulația rutieră atât pe drumurile naționale cât și pe cele județene nu este blocată sau închisă, dar sunt condiții de iarnă, de aceea este imperios necesar să nu vă aventurați și să circulați cu prudență.
Drumarii sunt mobilizați să intervină în continuare pentru ca dimineață
toate drumurile județene să fie practicabile. Transmit un mesaj firmelor de deszăpezire: nu voi ezita să reziliez contracte acolo unde constat că implicarea lasă de dorit”, a declarat președintele CJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here