Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis: Vom merge mai departe pe drumul nostru cu muncă și strădanie!

Deputatul Alfred Simonis care este și președinte al PSD Timiș a reacționat în urma rezultatelor obținute la alegerile locale.

Simonis susține că PSD nu a avut timpul necesar pentru a demonstra oamenilor că partidul nu mai aparține trecutului și că a înțeles că trebuie să facă o altfel de politică. Totodată liderul PSD i-a felicitat pe candidații la Primăria Timișoara și Consiliul Județean, Voichița Lăzureanu și Călin Dobra.

”Orice proiect pe care vrei să-l întreprinzi are nevoie de timp. Am avut prea puțin pentru a arăta oamenilor că ne-am schimbat, că nu mai aparținem trecutului și că am înțeles să facem o altfel de politică. Îi felicit pe câștigătorii acestor alegeri, Dominic Fritz și Alin Nica. Încrederea acordată de alegători îi obligă şi la performanță în administrație, iar aşteptările sunt mari! De cealaltă parte, îi felicit pe Călin Dobra și pe Voichița Lăzureanu, colegii noştri alături de care am luptat pentru fiecare vot și în care ne-am pus speranța. Energia lor ne-a mobilizat şi vom merge mai departe pe drumul nostru cu muncă și strădanie, cu candidați valoroși și cu același gând neabătut de a face politică cu principii”, transmite Alfred Simonis.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here