Undă verde pentru începerea lucrărilor la Pasajul Jiul. Primăria Timișoara a primit avizul de la CFR și AFER

0
354

Atenție, șoferi! Încep lucrările la Pasajul Jiul. Potrivit municipalității, de săptămâna viitoare se va da drumul șantierului în zonă.

Edilul orașului, Nicolae Robu, spune că a obținut avizul de la CFR, care a presupus o analiză laborioasă a întregului dosar, cu modul de organizare a intervențiilor.“S-a pronunțat favorabil și AFER-ul, ceea ce înseamnă că săptămâna viitoare vom putea să începem lucrările. Sper să se comunice oficial printr-un document ceea ce am aflat și să putem cu adevărat să începem lucrările. Interesul este să începem cât mai repede, pentru că vine vacanța, orașul devine mai aerisit pentru că pleacă foarte mulți studenți, elevi, oameni, angajați în concedii și perturbarea pe care o aduc va fi inevitabil mult mai ușor de suportat”, a explicat primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

În plus, acesta a precizat că „avem un aviz favorabil și pentru Pasajul Popa Șapcă. Luni s-a întrunit Comisia tehnică la nivelul Regionalei Timișoara CFR și mai departe trebuie să pronunțe CFR la nivel național. Suntem optimiști, nu sunt motive să nu se obțină aceste avize, numai că procedura ia ceva timp. Sper ca după ce acuma se cunoaște documentația de la Jiul, întrucât lucrurile sunt similare la Popa Șapcă să mergă totul mai repede și să obținem cât mai curând și pentru Popa Șapcă. La Popa Șapcă deja am început lucrările pregătitoare din zona Galeria 1”, a mai subliniat Nicolae Robu.

Pasajul Jiul este un pasaj inferior cu o deschidere de 9,5 m, care asigură legătura între str. Jiul, bd. Republicii şi Calea Circumvalaţiunii pe sub 3 linii de cale ferată. Modernizarea străzilor, coroborată cu extinderea pasajului  Jiul, va  scurta semnificativ timpii de circulaţie şi va elibera intersecţiile. Potrivit conducerii primăriei, strada Jiul va fi închisă complet încă de la începerea lucrărilor de lărgire a pasajului.

Termenul de execuție al lucrărilor la Pasajul Jiul este de 14 luni.Valoarea proiectului este de 18 milioane de lei fără TVA, bani de la bugetul local.

Pasajul Jiul are o lungime totală de 28,10 m, un gabarit de stradă cu cinci benzi de circulaţie, 2 benzi spre Circumvalaţiunii şi 3 benzi spre bd. Republicii. Pasajul Jiul este compus din rampa Circumvalaţiunii, pasajul subteran propriu-zis şi rampa Jiul. Operaţiunile nu necesită închiderea circulaţiei feroviare.

Conform proiectului, pe Bulevardul Republicii se va păstra geometria, sensurile de circulaţie vor fi separate prin realizarea unor insule: la intersecţia cu breteaua 1, pe direcţia dinspre bd. Republicii spre pasajul Jiul cu sens unic de circulaţie; la intersecţia cu breteaua 2 pe direcţia de mers dinspre pasaj Jiul spre bd.Republicii cu sens unic de circulaţie; la intersecţia cu str. Jiul care se lărgeşte la 5 benzi şi insula direcţională centrală.

Staţiile pentru mijloacele de transport în comun vor fi realizate în soluţie de alveolă; intersecţia cu rampa pasajului Jiul se va realiza cu 5 benzi şi insulă direcţională centrală. Se vor realiza trotuare şi piste pentru biciclişti pe ambele părţi. Spaţiile verzi vor fi reamenajate. Suprafaţa construită:7079 mp; suprafaţa spaţiilor verzi rămâne intactă: 255 mp.

Strada Jiul se lărgeşte la 4 benzi de circulaţie, cu insule ce delimitează sensurile pe zonele de intersecţii (str. Jiul – Splaiul Nicolae Titulescu şi str. Jiul –bd. Republicii). În intersecţia dintre str. Jiul şi bd. Republicii vor fi 5 benzi de circulaţie. Banda a 5-a are rolul de bandă de viraj la dreapta. Se vor realiza trotuare şi piste pentru biciclete pe ambele părţi. Spaţiile verzi vor fi reamenajate. Suprafaţa construită: 3048 mp; suprafaţă spaţii verzi: 390 mp.

Proiectarea în plan orizontal a străzii Calea Circumvalatiunii asigură laţimea necesară celor 5 benzi de circulaţie. Sensurile de circulaţie vor fi delimitate de o insulă care se continuă până în intersecţia cu bd. Republicii, care are şi rol de peron. Trecerea de pietoni se păstrează. Se vor reabilita trotuarele pe ambele părţi. Spaţiile verzi vor fi reamenajate. Suprafaţa construită: 3665 mp. Spaţiile verzi rămân de aceeaşi suprafaţă.

Reabilitarea strazii Nera se impune din cauza racordării cu rampa pasajului. Lăţimea străzii va fi tot de 7 m. Se vor reabilita trotuarele pe ambele părţi şi se vor realiza piste pentru biciclişti cu sens unic. Pe partea stângă se va reabilita parcarea existentă. Spaţiile verzi vor fi reamenajate. Suprafaţa construită: 1457 mp; suprafaţa de spaţii verzi se măreşte de la 200 la 235 mp.

 Lăţimea străzii Splaiul Nicolae Titulescu rămâne la 9 m (1 bandă de 4 m şi o bandă de 5 m).  Reabilitarea se face pentru asigurarea racordării dintre str. Jiul si spl. Nicolae Titulescu. Se vor reabilita trotuarele pe ambele părţi şi se vor realiza piste pentru biciclişti cu sens unic. Spaţiile verzi vor fi reamenajate. Suprafaţa construită:1983 mp; suprafaţa spaţiilor verzi creşte de la 300 mp la 310 mp.

Bretea 1 (dreapta pasaj) –bd. Republicii către pasajul Jiul va avea 2 benzi carosabile cu pantă unică spre dreapta (în sensul de mers).  Se vor reabilita trotuarele şi se vor realiza piste pentru biciclişti cu sens unic. Spaţiile verzi vor fi reamenajate. Suprafaţa construită: 1488 mp ;suprafaţa spaţiilor verzi creşte de la 310 mp la 330 mp.

Bretea 2 (stânga pasaj)- pasaj Jiul către bd. Republicii va avea 2 benzi carosabile cu pantă unică spre dreapta (în sensul de mers). Lăţimea benzilor de circulaţie va fi de 3.50 m fiecare. Se vor reabilita trotuarele şi se vor realiza piste pentru  biciclişti cu sens unic de circulaţie cu lăţime de 1.0 m. Spaţiile verzi vor fi reamenajate. Suprafaţa construită: 1548 mp ; suprafaţa spaţiilor verzi creşte de la 481 la 485 mp.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here