Primul mesaj al lui Sorin Grindeanu după ce moțiunea a trecut!

0
69

Premierul Sorin Grindeanu a transmit în urmă cu puțin timp primul mesaj, după ce a fost votată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului pe care îl conduce.

Iată mesajul complet al premierului:

Le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în aceste zile, precum și echipei mele. Sunt foarte mulți cei care și-au manifestat susținerea, iar energia lor mi-a dat puterea să trec cu capul sus prin aceste zile complicate pentru România!

Românilor le spun că îmi voi face datoria până la capăt, până când țara va avea un guvern funcțional. 

Așa cum am spus și până acum, sper ca PSD să reșească să numească viitorul premier. Important este să ieșim din acest blocaj și să transmitem investitorilor și cancelariilor din lumea întreagă faptul că România rămâne un mediu stabil și predictibil. Important este ca românii să simtă cât mai puțin efectele acestei crize politice.

PSD nu înseamnă Liviu Dragnea. PSD nu înseamnă nici Sorin Grindeanu. Acest partid trebuie să rămână unit. Voi rămâne în PSD, care nu trebuia să treacă printr-o asemenea încercare, să-și dea jos propriul guvern pentru că așa vrea un singur om! Sper ca în 6 luni să nu ajungem într-o situație similară. România nu merita așa ceva! 

Îi mulțumesc lui Victor Ponta. Apreciez foarte mult că a fost alături de mine.

Le mulțumesc tuturor miniștrilor și le spun, așa cum am spus și până acum că trebuie să vină la serviciu și să-și facă datoria. Până va fi numit un nou guvern, trebuie să ne facem treaba!
Am făcut ceea ce am crezut că este mai bine. Am ales calea cea mai grea, să nu accept funcții, să nu accept compromisuri, să nu fac înțelegeri oculte, să nu mă rog de nimeni, să nu negociez cu nimeni! Ci să fiu corect, transparent și să-mi fac datoria până la capăt în mod onest. Aveam această datorie față de țara mea!”, a transmis Sorin Grindeanu.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ