Principalele investiții Aquatim în Timișoara

 

Aquatim lucrari

Aquatim a finalizat în 2015 lucrări de modernizare a rețelelor de apă și canalizare din Timișoara, în valoare de 50 milioane de lei. Acești bani au fost obținuți în mare parte din fondurile europene accesate prin Programul Operațional Sectorial Mediu.

Astfel, s-a lucrat pe 63 de străzi din oraș, la înlocuirea conductelor vechi de apă și canalizare, dar și la extinderea rețelelor, pe străzi unde nu existau aceste utilități. Toate lucrările, însemnând 35 km de rețele de apă și canalizare, au fost  încheiate la sfârșitul anului trecut. Cel mai lung tronson pe care s-a lucrat a fost cel de pe Calea Dorobanților, unde s-au înlocuit, respectiv montat, conducte noi în lungime de 3,6 km la rețeaua de apă, și 3,7 km la canalizare.

Pe lângă investițiile din bani europeni, Aquatim a mai plătit încă 7 milioane de lei din fondurile proprii, pentru înlocuirea a 5 km de conducte de apă și 3,5 km conducte de canalizare pe mai mult de 20 de străzi din oraș. Dintre aceste lucrări, de menționat este proiectul de întregire a rețelelor de apă și canalizare, împărțit pe trei loturi și totalizând 3,9 km de conducte de apă și 2,8 km sistem de canalizare, în Calea Aradului, Calea Lipovei, Crișan și Calea Șagului.

Potrivit conducerii Aquatim, o altă investiție importantă a anului trecut a fost tranșa de 9.500 de contoare cu citire de la distanță, în valoare de 3 milioane de lei. Odată cu instalarea acestora, Aquatim a încheiat, în 2015, o campanie masivă de înlocuire a contoarelor „tradiționale” cu dispozitive moderne, campanie demarată în 2008.

În prezent, toți consumatorii din Timișoara au astfel de contoare, mai puțin cei care au solicitat de curând o branșare sau separare de consum, la aceștia urmând să fie montate contoare radio în anul în curs.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here