Agenţia Naţională de Integritatea a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu trei “incidente de integritate” pe care le-ar fi comis Alin Nica, preşedintele CJ Timiş şi al PNL Timiş. Faptele nu sunt noi, fiind datate de când actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş era primar la „sat”, la Dudeştii Noi.

„Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițiecu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către NICA ALIN ADRIAN a infracțiunilor de conflict de interese, respectiv folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât în exercitarea funcției de primar al comunei Dudeștii Noi (mandatul 2016 – 2020), a participat la luarea unor decizii ce au adus un folos patrimonial în valoare de 132.000 lei unei entități în cadrul cărui Consiliu deținea calitatea de membru și, totodată, a emis pentru aceasta o autorizație de construcție. Mai mult, NICA ALIN ADRIAN a încheiat un contract civil în baza căruia a fost remunerat cu suma de 6.900 Lei, cu o societate comercială cu care Primăria Dudeștii Noi încheiase 15 contracte prin achiziție directă. Totodată, în calitate de primar a încheiat și un contract de arendă cu o întreprindere individuală, cu care încheiase un contract de arendare, în calitate de persoană fizică.

De asemenea, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițieși cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către NICA ALIN ADRIAN a infracțiunii de fals în declarații, prevăzut de art. 326 din Codul Penal, întrucât, în declarațiile de interese depuse în anii 2021 și 2022 a declarat deținerea unei calități din care demisionase. Totodată, persoana evaluată nu a menționat în declarațiile de avere depuse în anul 2020, venituri în cuantum de 4.636 Lei obținute în anul 2019 de la o întreprindere individuală”, se arată într-un comunicat oficial.

ANI a „vorbit” şi despre timpul cât primul om al judeţului a stat în INCOMPATIBILITATE:

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 noiembrie 2016 – 03 august 2020, întrucât a exercitat simultan calitatea de membru al Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie ”Prof. Dr. Panait Sîrbu” – București și funcția de vicepreședinte în cadrul unui organ de conducere al unui partid politic, încălcând astfel prevederile art. 187, alin. (13) și art. 178, alin. (1), lit. f) din Legeanr. 95/2006.
UPDATE. Reacţia lui Alin Nica nu a întârziat să apară, dar o face victimizându-se. Iată în cele ce urmează punctul lui de vedere.
„Am fost reclamat la ANI pentru că, în timpul mandatului de primar la Dudeștii Noi, am aprobat construirea unei biserici ortodoxe în localitate. Reclamația vizează un presupus conflict penal, de aceea, nefiind de competența ANI, plângerea a fost redirecționată către Parchet sub forma unei sesizări.
Acuzatia de folosirea a funcției pentru favorizarea unor persoane înseamnă că, din calitatea de primar ortodox, am fost de acord să se ridice în localitate un lăcaș de cult ortodox. Desigur că situația este absurdă, dar înțeleg că ANI trebuie să își facă datoria și să ia în considerare orice reclamație, chiar și una neîntemeiată.
Se pare că pe unii îi deranjează mult faptul că susțin Biserica deoarece a mai fost reclamată la ANI și calitatea mea de membru în Consiliul Parohial al Bisericii Ortodoxe din Dudeștii Noi. Înainte să fiu ales președinte al Consiliului Județean Timiș, am ieșit din Consiliul Parohial, însă în declarația de interese s-a strecurat o eroare și nu am șters această titulatură. Am greșit când am dat copy-paste în document, acesta este falsul în declarații sesizat la Parchet.
Din păcate, încă rezistă în administrație și în politică astfel de metode demne de Securitatea anilor 90. Dar nu am nicio temere, nici legal, nici din punct de vedere al reputației publice deoarece știu că cetățenii sunt mai informați și mai deștepți decât cred cei care fabrică astfel de mizerii.
Punctual, au fost scoase din context părți din activitatea mea profesională, au fost reinterpretate și reclamate într-un limbaj pompos ca să devin ținta unui linșaj mediatic. Toate presupusele acuzații vor fi demontate, iar, pe lângă gustul amar, va rămâne dorința de a lucra pentru comunitatea timișeană. Căci în spatele can-can-ului reclamațiilor, stă neclintită implicarea și dedicarea mea pentru binele comunității care m-a ales” a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.
Articolul precedentRecord de amenzi rutiere în ultimele zile. Vitezomanii, traşi pe dreapta
Articolul următorInfractor agresiv căutat de 2 ani şi jumătate, depistat mai mult întâmplător la Cenad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.