Program de lucru pentru 30 Noiembrie și 1 Decembrie 2023, Zona 1 și Zona 0 – Recomandări pentru sezonul rece

Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Timiș, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru în perioada 30 Noiembrie – 1 Decembrie și recomandări pentru sezonul rece.

PROGRAMUL DE LUCRU
COLECTARE DEȘEURI
RETIM va continua colectarea deșeurilor menajere de la persoanele fizice și agenții economici fără întreruperea activității în cele două zile libere, 30 Noiembrie și 1 Decembrie, asigurându-se continuitatea serviciului.

BIROURI DE RELAȚII CLIENȚI ȘI CASIERII – Timișoara și Lugoj
Birourile de relaţii clienţi şi casieriile din Timișoara și Lugoj vor fi închise în data de 30 Noiembrie și 1 Decembrie, reluându-și activitatea conform programului obișnuit de luni, 4 decembrie, între orele 08:00 și 16:00.

CELE 4 CENTRE DE COLECTARE A DEȘEURILOR VOLUMINOASE, VEGETALE, DIN CONSTRUCȚII, DIN POLISTIREN ȘI CARTON DIN TIMIȘOARA
Centrele puse la dispoziția cetățenilor de Primăria Timișoara și gestionate de RETIM vor fi închise pe 30 Noiembrie, iar activitatea se va relua conform programului obișnuit din 2 decembrie:

  1. Calea Torontalului, nr. 94 (L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00)
  2. Calea Moșniței, nr. 2-4 (L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00)
  3. Str. Avram Imbroane, nr. 70 (L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00)
  4. Str. Ovidiu Cotruș, nr. 201 (fosta adresă: Calea Chișodei, Str. Mile Cărpenișan, nr. 3) (L-V: 9:00-17:00, S: 8:00-16:00)

RECOMANDĂRI PENTRU SEZONUL RECE
Pentru o mai bună gestionare a deșeurilor în condiții de iarnă:

  • Utilizatorii care fac colectarea în sacii galbeni trebuie să îi lege bine pentru a evita umezirea conținutului în cazul precipitațiilor sub formă de ploaie sau ninsoare. Ca de obicei, RETIM recomandă cetățenilor să depoziteze în pubele sau saci deșeurile reciclabile golite, clătite, pliate, turtite sau strivite;
  • Pentru că, din cauza gradului de umiditate mare, există riscul ca ceea ce se depozitează în pubelele de rezidual să înghețe, RETIM îi sfătuiește pe utilizatori să țină aceste recipiente în zone adăpostite și să le facă disponibile pentru colectare conform programului obișnuit, pentru a evita blocarea deșeurilor sau deteriorarea lor în momentul golirii, dacă deșeurile au înghetat.

Pentru sesizări legate de colectarea deșeurilor, RETIM poate fi contactată prin Call Center la numărul de telefon +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07:00–19:00 sau prin email la contractare@retim.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.