Înființarea unei firme a devenit din ce în ce mai simplă din punct de vedere birocratic, acum înmatricularea fiind posibilă în doar câteva zile. Cu toate acestea, este recomandat să fie desfășurate și câteva verificări legate de tot ceea ce înseamnă lansarea unei afaceri până a ajunge la înregistrarea propriu-zisă a societății la Registrul Comerțului.

Dacă plănuiești să deschizi o afacere în Timișoara în curând, iată 3 verificări prealabile sau due diligence pe care este recomandat să le ai în vedere.

Due diligence sau verificările pe care este bine să le faci înainte de a deschide o firmă

Legislația specifică sectorului de activitate
Atunci când urmează să dezvolți o activitate care are nevoie de aprobări sau avize speciale, unul dintre procesele de due diligence sau verificări pe care este recomandat să le faci este legat de legislația în domeniu. Fie că este vorba despre operațiuni de turism sau în domeniul alimentar, acestea trebuie să îndeplinească anumite norme înainte de a-și începe activitățile. Este bine ca aceste analize să fie făcute din timp, din mai multe motive, printre care: întocmirea documentației necesare obținerii anumitor avize care poate dura mai mult atunci când firma nu este pregătită; trebuie avută în vedere și pregătirea sau angajarea de personal specializat, ceea ce poate întârzia înmatricularea firmei; pregătirea timpurie a spațiilor pentru care trebuie îndeplinite anumite norme de mediu. Legat de normele de mediu, și acestea trebuie avute în vedere de preferat înainte de înmatricularea societății în Timișoara.

Legislația de mediu
Începând cu anul 2019, firmele care produc, importă sau au alte activități din care rezultă deșeuri sub diferite forme, trebuie să atingă anumite cote de reciclare care cresc de la an la an. Cum puține firme mai sunt scutite de aceste prevederi în prezent, aceasta este o verificare recomandată încă dinaintea primelor faze ale lansării afacerii. În acest scop, serviciile de consultanță urmate de semnarea unui acord de transfer de responsabilitate către o organizație specializată cum este EcoSynergy.ro poate fi un pas în direcția corectă, dar mai ales o pregătire pentru respectarea legislației de mediu.

Legile fiscale
Una dintre cele mai importante verificări recomandate înainte de începe procedura de înregistrare a unei firme în Timișoara este cea a Codului fiscal, care este supus schimbărilor frecvente. Printre aspectele de care te poți interesa sunt:
taxele și impozitele care trebuie plătite în funcție de tipul de societate ales și încadrarea acesteia din punct de vedere fiscal;
plafonul de înregistrare în scopuri de TVA, dacă nu vrei să optezi pentru obținerea acestui cod de la început;
stimulentele fiscale pe care firma le poate accesa odată înființată.
De asemenea, anumite previziuni fiscale pot fi de ajutor pentru a evita problemele financiare și pentru a stabili bugetele pentru departamentele firmei.

Verificările prealabile sau due diligence sunt una dintre cele mai importante părți de care orice om de afaceri care urmează să înființeze o firmă ar trebuie să țină cont. În acest fel nu va fi luat prin surprindere de legile care trebuie respectate.

Sursa foto: Freepik.com

Articolul precedentFără apă miercuri în Ohaba Forgaci şi Bethausen
Articolul următorProgram de lucru pentru 30 Noiembrie și 1 Decembrie 2023, Zona 1 și Zona 0 – Recomandări pentru sezonul rece

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.