Programarea tragerilor la sorți computerizate pentru desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și a locțiitorilor acestora

Autoritatea Electorală Permanentă anunță că în zilele de 23, 24 și 25 mai vor avea loc tragerile la sorți computerizate prin care instituția noastră va desemna președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii acestora. Astfel, în Timiș tragerile la sorți sunt programate mâine, 24 mai, ora 12 la sediul Biroului Electoral de Circumscripție Județeană nr. 37, Bd. Revoluției din 1989, nr 17. (Instituția Prefectului Timiș).

Potrivit legislației electorale în vigoare, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi locţiitorul acestuia sunt desemnaţi de către Autoritatea Electorală Permanentă, în ședință publică, anunţată cu 48 de ore înainte, prin tragere la sorţi computerizată, organizată la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, cel mai târziu cu 10 zile înaintea datei alegerilor locale, pe funcţii, dintre persoanele înscrise în corpul experţilor electorali, cu domiciliul sau reşedinţa în judeţul respectiv, pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reşedinţei de sediul secţiei de votare, precum şi pe baza criteriului studiilor absolvite.

Tragerile la sorți computerizate vor avea loc în prezența preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie, iar rezultatele acestora vor fi aduse la cunoştinţă publică prin afişare pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, respectiv la sediile birourilor electorale de circumscripţie şi pe site-urile acestora.

Corpul experților electorali este o evidenţă permanentă a persoanelor care pot deveni preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare sau locţiitori ai acestora, înființată, gestionată și actualizată de către AEP. Prevederile privind corpul experților electorali au fost introduse prin Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente și se aplică și la alegerile locale din 5 iunie 2016.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here