Fundația Orange lansează un proiect-pilot prin care zece școli din mediul rural vor beneficia de echipamente IT pentru ca profesorii să utilizeze tehnologia în educație. Proiectul are ca scop nu numai promovarea educației digitale, ci și îmbunătățirea performanței școlare a elevilor prin folosirea tehnologiei și a materialelor didactice digitale. În plus, lansează și un concurs național pentru profesori.

Proiectul-pilot, inițiat de Fundația Orange, se va desfășura pe durata a 18 luni, pe parcursul anului școlar 2016-2017. Acesta este destinat claselor V-VIII din 10 școli din mediul rural. Echipamentele IT care vor fi duse în cele zece școli, pentru ca elevii să învețe prin joc, vor fi folosite la orele de matematică și TIC.

Planul-cadru pentru învățământul gimnazial, adoptat în 5 aprilie 2016, de Ministerul Educației, prevede că din clasa a V-a este introdusă materia „Informatică și TIC”, cu o oră pe săptămână, pentru toți cei patru ani de ciclu gimnazial.

Toate școlile din medial rural, cu ciclu gimnazial, se pot înscrie la competiția Orange, până în 25 mai, apoi urmează interviuri și vizite în teren. Câștigătorii vor fi anunțați până în 1 iulie.

În paralel cu proiectul-pilot, se va desfășura un concurs național numit Digitaliada, care-și propune motivarea profesorilor din toată țara pentru a crea conținut digital propriu. Concursul nu are legătură cu proiectul-pilot, va fi un concurs național, destinat profesorilor din toată țara.

Premiile vor consta în echipamente IT pentru școlile câștigătoare. Concursul va avea loc pe platforma online a proiectului, care va centraliza resursele didactice în format digital și va încuraja crearea și împărtășirea cu publicul larg a materialelor educative digitale pentru clasele V – VIII, de către orice profesor din ţară.

Pentru concursul național va fi elaborat un Regulament de participare dedicat, care va fi publicat ȋnainte de ȋnceperea concursului.

Articolul precedentPeşte confiscat de poliţiştii de frontieră cărăşeni
Articolul următorRâul Gange, sfânt, dar tot mai poluat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.