Proiectul autostrăzii Timișoara – Pančevo a fost deblocat. Ce declarații a făcut premierul la Timișoara

Premierul României, Sorin Grindeanu dă asigurări că proiectul autostrăzii Timișoara – Pančevo a fost deblocat. Acesta a fost, vineri, prezent la Timișoara și a anunțat că pe viitorul exercițiu bugetar se va intra la execuție pentru autostrada care va lega România de Serbia.

România și Serbia vor colabora pentru punerea în aplicare a studiului de fezabilitate privind planificarea și proiectarea unui nou drum rutier de mare viteză între Timișoara și Pančevo. Potrivit Protocolului promovat de Ministerul Transporturilor, cele două Guverne vor colabora pentru susținerea diplomatică și financiară a proiectelor de investiții legate de transport la frontiera comună dintre România și Republica Serbia, în special pentru construcția autostrăzii Timișoara – Vârșeț – Pančevo până în anul 2025, potrivit rezultatelor studiilor de fezabilitate.

Includerea unei noi autostrăzi este o prioritate în master planurile de transport ale celor două state. Tronsonul dintre Pančevo și Vârșeț este recunoscut în lista unică de proiecte pregătite a Serbiei, iar execuția lucrărilor pentru sectorul de drum Timișoara – Moravița este cuprinsă în Strategia de implementare a Master Planului General de Transport al României pe lista lungă a proiectelor din sectorul rutier.“Săptămâna trecută, printr-o hotărâre de Guvern, am deblocat proiectul autostrăzii Timișoara-Pancevo. Era, ca și alte lucruri, blocate de anul trecut. S-au aprobat prin hotărârea de Guvern indicatorii, astfel încât studiul de fezabilitate să intre la finanțare pe actualul exercițiu bugetar. Vorbim de 10 milioane de euro și pe viitorul exercițiu bugetar să putem să se intre la execuție pentru finanțare acel tronson”, a transmis premierul Sorin Grindeanu.

Construcția autostrăzii Timișoara–Pančevo vizează și creșterea incluziunii sociale și calității vieții în regiunea transfrontalieră, precum și dezvoltarea unitară a infrastructurii de transport capabilă să suporte traficul rutier de persoane și de marfă în punctele de trecere frontieră, prin intermediul realizării de noi conexiuni de transport.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here