Harababura existentă în Primărie este evidentă și pentru un ochi mai neexperiemntat, însă doar cei de acolo știu ce se întâmplă cu adevărat în spatele ușilor închise. Consilierul PSD Radu Țoancă a pus mai mereu punctul pe i și a taxat incompetența oamenilor noi…
„Grădinarul șef al Timișoarei, trimis în judecată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici pentru falsificarea vechimii! Sfidarea legilor și procedurilor administrative la care asistăm de un an și jumătate în Primăria Timișoara se pare că se apropie de sfârșit!
Nederanjați de nimeni până în prezent, useriștii au tăiat și au spânzurat după capul lor și au transformat orașul într-un câmp de experimente toxice, în numele ideologiei Revoluției Administrative și a “Omului Nou”. Au căzut, rând pe rând, victime ale acestor jocuri infantile, dar nocive: societățile din subordinea municipalității, în frunte cu Colterm, organigrama, decența unor taxe și impozite locale corecte, investițiile, curățenia etc. În definitiv, victima este normalitatea din activitatea administrativă de zi cu zi, care până în urmă cu ceva timp era firească și legitimă în spațiul public al unei comunități de nivelul Timișoarei!
Era clar pentru toată lumea, mai puțin pentru cei captivi în bula useristă, că aceste abuzuri și ilegalități administrative vor avea un final trist, dar previzibil, penal și patrimonial, pentru cei care se cred mai presus de lege și care au impresia că sancțiunile încălcării acesteia nu-i pot atinge. După ce, în urmă cu câteva zile, o instanță de judecată l-a obligat pe primar să plătească din propriul buzunar o parte din prejudiciul cauzat de un abuz administrativ unui om de afaceri timișorean, în data de 28 martie s-a consemnat o nouă speță: intentarea unui proces a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici împotriva PMT, primarului și a unei persoane care și-ar fi falsificat vechimea pentru a obține un post de funcționar public! Inițial, Comisia de Concurs i-a respins dosarul, dar în urma presiunilor politice, atât de blamate de oamenii noi, activista USR a fost admisă la concurs de Comisia de Contestații și, mai mult decât atât, a devenit “grădinar șef“ – o funcție prezentată cu emfază în conferințe de primarul Fritz, plătită pe măsură din bani publici, dar total ilegală în accepțiunea Curții de Conturi și a instanțelor de judecată.
Concluzie: e începutul sfârșitului pentru acest mod abuziv, ignorant și arogant de a face administrație ilegală și primitivă fără să existe teama că vor exista consecințe pentru ilegalități flagrante, fluturate sub un standard doctrinar “progresist“!
P.S: Rămâne de văzut dacă Dominic Fritz va avea aceeași atitudine și va sesiza organele de anchetă în acord cu conduita lui privind alte concursuri posibil fraudate, unde s-a tranformat într-un detectiv particular specializat în probe grafologice,” spune Țoancă.