Rampele umilinței la instituțiile publice și în mijloacele de transport în comun

Primăria Timișoara a pierdut procesul prin care a contestat o sancțiune cu avertisment primită din partea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. În plus, a fost sancționată pentru că nu are toate tramvaiele dotate cu rampe pentru persoanele cu dizabilități.

Sunt persoane cu nevoi speciale, care sunt aprope total ignorate de statul român. Autoritățile n-au nici măcar o evidență clară a celor care nu pot să meargă. Deși legea spune clar că trebuie să li se asigure căi de acces în toate instituțiile publice sau in mijloacele de transport în comun, prea puțini s-au preocupat de asta.

Edilul Nicolae Robu subliniază că realizarea acestui lucru este imposibil pe termen scurt. Totodată îi atacă pe reprezentanții CNCD. “Prin cele două tramvaie reabilitate și, desigur, prin cele 12 care vor veni în acest an reabilitate vom demonstra și mai consistent că ne preocupă subiectul. Dar trebuie să fim realiști. Ce poate să facă Timișoara? Să scoată din uz cele 50 de tramvaie care circulă zilnic pentru că nu au astfel de facilități. Oamenii ar trebui să gândească puțin mai larg. La Consiliul pentru Combatarea Discriminării, ce să vă povestesc?! Ăștia sunt oameni? Niște papagali care n-au făcut nimic în viața lor și crează probleme celor care fac”, a spus edilul Timișoarei, Nicolae Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here