Razie de amploare a polițiștilor. Amenzi de milioane plătite de cei care nu respetă legea

În cursul zilei de ieri, 15/16 octombrie, în intervalul orar 18.00-01.00, poliţişti de ordine publică, proximitate, investigații criminale, precum și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, au desfăşurat o acţiune cu efective mărite pe raza de competență a Poliției Municipiului Timișoara, pentru prevenirea infracționalității stradale, a faptelor cu violență, precum și pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov2.

În acest context, au fost legitimate 175 de persoane, verificate 102 societăți comerciale și controlate 125 de autoturisme.

Polițiștii au aplicat 93 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 40.185 de lei, dintre care 13 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare de 3.200 de lei şi 18 sancțiuni au fost aplicate la O.U.G. 195/2002R pentru încălcarea unor norme la regimul rutier, în valoare de 6.235 de lei.

De asemenea, 60 de sancţiuni, în valoare de 30.250 de lei, au fost aplicate la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, dintre care 32 de sancţiuni pentru nepurtarea măștii sanitare în spațiile publice închise sau deschise, 11 sancţiuni pentru neprezentarea Certificatului Digital Verde privind COVID-19 şi 17 sancţiuni pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie.

Ca măsură tehnico-administrativă, polițiștii au retras un certificat de înmatriculare și au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, un permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here