Reacția președintelui PSD Timișoara, Călin Dobra, după desemnarea lui Sorin Grindeanu ca premier

0
257

România are un premier bănățean! Sorin Grindeanu, nominalizat de PSD pentru postul de premier, a fost desemnat prim-ministru de către președintele Iohannis. Șeful statului a semnat vineri și decretul de numire a lui Grindeanu la conducerea guvernului, însă nu a anunțat public.

Sorin Grindeanu este a doua propunere a social-democraţilor pentru funcţia de premier. Prima variantă a fost refuzată fără motiv de şeful statului.
Președintele PSD Timișoara, Călin Dobra este foarte mulțumit de rezultat și își arată susținerea față de Sorin Grindeanu. El spune că este rezultatul muncii politice și administrative, pe care Grindeanu a depus-o. “Cred că această desemnare a președintelui României pe Sorin Grindeanu în postura de prim-ministru este rezultatul unei munci extraordinare, pe care PSD Timiș a depus-o în ultima perioadă. În același timp este o muncă recompensată atât politică și administrativă a domnului Sorin Grindeanu, din postura de ministru și de președinte, chiar dacă a fost o perioadă scurta de timp la CJ Timiș, viceprimar al Timișoarei și bineînțeles și din partea partidului o recunoaștere a activității pe acre a desfășurat-o la PSD Timiș. Nu poate decât să ne bucure această nominalizare. În același timp știm foarte bine că avem și o responsabilitate pentru județul Timiș”, a transmis Călin Dobra, deputat și președintele PSD Timișoara.

Acum, Sorin Grindeanu va lasă un important loc liber la Consiliul Județean Timiș. În legătură cu zvonurile vehiculate în presă precum Dobra va fi la șefia CJ Timiș, în locul lui Sorin Grindeanu, acesta a precizat: “Este prematur să discutăm acest lucru. Important e acum să urmărim mișcările care vor fi în continuare, și anume să fie votat în Parlament, să formeze viitorul Guvern al României și după aceea vom vedea ce urmează”.

Acesta este considerat omul potrivit pentru a conduce Consiliul Județean, având în vedere experiența sa administrativă. El a fost vicepreședinte al CJ Timiș în perioada 2012-2016.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here