De luni, 1 august, circulaţia rutieră prin pasajul Jiul se închide complet pentru o perioadă de timp de minim două săptămâni. Măsura este necesară în vederea lucrărilor de modernizare a pasajului de sub calea ferată. Astfel, începând de mâine sensul de mers de pe str. Coriolan Brediceanu, care în prezent este de la Piaţa 700 spre Calea Circumvalaţiunii va fi modificat, urmând ca sensul de mers să se deruleze de la Circumvalaţiunii înspre Piaţa 700.

Circulaţia pe strada Coriolan Brediceanu se va desfăşura pe două benzi de circulaţie până la intersecţia cu str. Iosif Nemoianu şi pe o bandă de circulaţie de la str. I. Nemoianu până la str. Paris. Strada C.Brediceanu, pe tronsonul cuprins între străzile 9 Mai şi Paris, va avea sensul de circulaţie neschimbat, dinspre 9 Mai spre Paris.

De asemenea, de joi, 28 iulie  vor intra în vigoare restricţiile rutiere din zona Spitalului de copii „Louis Ţurcanu” (Piaţa Regina Maria). Astfel, relaţia Centru/Catedrală-Nord nu se va putea efectua prin Piaţa Regina Maria (Spitalul de copii- Republicii-Pasajul Jiul), ci numai prin Piaţa Regina Maria(Spitalul de copii)-Piaţa 700.

Relaţia Catedrală (Centru)-Spitalul de Copii va fi utilizată strict pentru deservirea spitalului şi se va efectua pe amplasamenul liniilor de tramvai.

Articolul precedentPasajul Michelangelo se închide temporar pentru lucrări de întreţinere
Articolul următorAlcool fără documente legale depistat în vama Foeni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.