Retim a ridicat, din nou, zeci de tone de deșeuri depozitate în rampele clandestine din oraș!

0
11

Retim a colectat și eliminat vineri, 28 aprilie 2017 o serie de depozite ilegale de deșeuri situate pe domeniul public din municipiul Timișoara. Astfel, angajații societății au colectat și eliminat o cantitate de 30,56 tone de deșeuri.

Echipajele societății au parcurs zonele Chiriac, Steaua, Dorobanților, străzile Telegrafului, Lorena, Renașterii, Barițiu, Gelu, Titulescu, intrarea Lungă, Platanilor, Carol Davila, Liniștei, Câmpina, Munteniei, Aleea Viilor, Blașcovici, Ardealul, Andreescu, cartier Plopi.

Reamintim cetățenilor că depozitarea oricăror tipuri de deşeuri pe domeniul public după încheierea acţiunii de curăţenie de primăvară este sancţionată de către organele abilitate, în conformitate cu prevederile HCL nr. 371/2007 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe raza municipiului Timişoara, modificată şi completată, art. 3, alin. 1, litera a), cu amendă cuprinsă între 500 – 1.000 lei, pentru persoane fizice, şi respectiv 1.000 – 2.500 lei, pentru persoane juridice

Totodată Retim continuă acțiunea prin care se înlocuiesc pubelele negre destinate colectării selective cu pubele galbene a parcurs zonele Circumvalațiunii, Cetății, Bucovina, I.I. de la Brad, Take Ionescu, unde s-au înlocuit până azi un număr de aproximativ 1.325 de pubele.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ