Retragerea lui Venus Oprea şi combinaţiile politico-financiare de la Şag

0
581

Comuna Şag a devenit, în ultimele zile, un adevărat câmp de război politic. Peste noapte se fac alianţe, duşmanii devin prieteni, PDL-iştii devin PNL-işti, iar unii independenţi bat pe la porţile instituţiilor de presă în căutare de imagine bună. Totul sub înaltul patronaj al binomului Venus Oprea-Dan Popa şi cu un singur scop: înscăunarea de faţadă a lui Daniel Precup în funcţia de primar, ocazie cu care combinaţiile pe bani publici ale unor actori politici importanţi să continue.

Zilele trecute, Biroul Politic Judeţean al PNL a trasat o sarcină clară tuturor membrilor de partid, iar ordinul a fost câştigarea alegerilor la Şag. De aici, a început un adevărat joc de imagine, iar prima mutare pe tabla de şah a fost retragerea „regelui” Venus Oprea din toate funcţiile. Temporar, pentru că minţile luminate ale PNL i-au pregătit matusalemicului primar un post călduţ în eventualitatea câştigării alegerilor de către Daniel Precup. Cunoscută fiind adversitatea oamenilor din Şag faţă de Oprea, strategii PNL au decis să îl retragă de pe lista de consilieri pe vechiul primar, acesta urmând să fie numit după alegeri consilier personal al lui Daniel Precup sau să revină asupra deciziei de a se retrage din funcţia de consilier local.

venus-oprea-primar-sag-728x336

Oprea, om influent, dar mai ales potent financiar, nu poate fi tras pe linie moartă, acesta fiind, alături de Daniel Precup, artizanul unor combinaţii extrem de bănoase pe filiera Axela – SuperImposer, combinaţii în care apare şi numele co-preşedintelui PNL Timiş, Dan Popa. În cadrul aceleiaşi şedinţe a PNL Timiş, Dan Popa a fost extrem de vehement la adresa „independentului” Darko Leu, pe care îl vrea eliminat din orice schemă după alegeri. Surse apropiate liberalilor susţin că Popa l-ar fi vrut mazilit pe Leu încă de pe acum, însă a fost convins de apropiaţii săi că Precup are nevoie de voturile lui Darko Leu pentru a încerca să câştige duminică alegerile.

În aceste condiţii, lupta pentru postul de primar al comunei Şag devine şi mai interesantă, pentru că unii oameni nu se mai uită la bani, nu fac rabat de la nimic în speranţa că Daniel Precup va câştiga, iar buzunarele se vor umple din nou.

foto Venus Oprea : opiniatimisoarei.ro

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here