O știre recentă indică un fenomen excepțional, îmbucurător și relevant: revenirea familiilor din Europa în țară, sau chiar întoarcerea copiilor din familiile migrante, pentru studii în țară.

„Este un fenomen care a condus la înregistrarea a peste 500 de cereri de înscriere pentru a-şi continua studiile, copii români reveniţi din străinătate, înscris în ultimele luni în şcolile din Timiş”, remarcă deputatul PNL Marilen Pirtea.

„Este exact reacția pe care o așteptam de multă vreme, cei mai mulți dintre noi, o schimbare demografică și de stil de viață, determinate de întoarcerea românilor migranți acasă. Această schimbare semnificativă este un semnal pozitiv pentru economie pe termen lung, afectată de criza de personal, dar și pentru rețeaua de învățământ, care se vede din nou solicitată cu un contingent mărit de copii care se înscriu la școli, după câțiva ani în care cohortele generaționale intrate în sistemul de învățământ au tot scăzut”, arată deputatul liberal.

„Acest context este unul foarte bun pentru a suplimenta concentrarea resurselor și mobilizarea pentru modernizarea și dezvoltarea sistemului școlar din Timișoara, prin intervenția Ministerului Educației. Iată că ceea ce subliniam de foarte multă vreme, faptul că Timișoara este un oraș-magnet care va atrage tot mai multe categorii de tineri și profesioniști, se dovedește real, prin date concrete. Acum este momentul să susținem cu resurse și cu un program susținut de dezvoltare profesională rețeaua de educație din Timișoara și Timiș, un răspuns pe măsura sutelor de noi cereri de înscriere în școli, venite din partea copiilor români întorși în țară”, subliniază deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea.

Articolul precedentConcursuri fraudate în Primăria Timişoara, în 2018 și 2019! Dovezile, depuse de primarul Dominic Fritz la DNA
Articolul următor4.004 cazuri noi de COVID, de ieri până azi! Alţi 81 de oameni au murit în ultimele 24 de ore

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.