Studenții politehniști timișoreni demonstrează sensibilitate la problemele de mediu, angajându-se în susținerea țintelor de reducere a amprentei de carbon promovată la scară globală de Agenda 2030 a Organizației Națiunilor Unite, care a stabilit că avem nevoie de un efort susținut, atât la nivel de industrii, cât și la nivel personal, pentru a „domoli” schimbările climatice.

Campaniile de informare și persuasiune, precum și acțiunile inițiate în cadrul proiectului University Students Engaging in Responsible and Sustainable Energy Consumption finanțat prin mecanismul financiar Norvegian 2014-2021, în cadrul „Programului de Energie din România au contribuit semnificativ la la identificarea comportamentelor de consum în privința utilităților, manifestat de studenții căminiști, la economisirea unor resurse și la sporirea gradului de înțelegere a nevoii de sustenabilitate în rândul tinerilor studioși. Proiectul este derulat de Fundația Politehnica Timișoara, în parteneriat cu Quality Management Systems Norvegia având ca beneficiari studenții Universității Politehnica și a cuprins sesiuni de formare pentru studenți și administratorii de cămin, concursuri de mesaje video pe teme de sustenabilitate, un concurs între cămine, intitulat „Căminul – campion al consumului sustenabil”, în urma căruia câștigător a fost desemnat căminul al cărui „locatari” au redus consumul de energie electrică, energie termică și apă, calculat în 2023 comparativ cu anul anterior.

Studiul sociologic, realizat pentru evaluarea schimbărilor de comportament, relevă date importante cu privire la posibilitatea de a influența pozitiv consumurile, cu influență asupra reducerii amprentei de carbon. Proiectul a vizat doar studenții Universității Politehnica Timișoara, dar experiențele acumulate pot servi pentru realizarea de campanii de informare-conștientizare pentru categorii mai ample de populație.
Datele anexate pun în oglindă nivelul de la începutul proiectului, deci „punctul zero” de la care a pornit echipa de proiect și rezultatele obținute după aproape un an de proiect. Categoriile de comportament evaluate se referă la consumul de energie electrică și de apă, respectiv colectarea separată a deșeurilor.

Articolul precedentAu fost aprobate cele două cereri de finanțare depuse de ADID Timiș vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului
Articolul următorAspecte legislative privind siguranța alimentelor și igiena produselor, întru-un seminar de informare organizat de CCIAT

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.