Zilele trecute, Oneștiul a fost gazda unui frumos maraton sportiv, fiind organizatoarea fazei naționale a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar gimnaziu la Badminton.

37 de județe și-au confirmat prezența pentru probele de simplu fete și simplu băieți. Județul Timiș a fost reprezentat în acest an, de Mocan Alexandru de la Colegiul Național Bănățean, profesor Antanas Florin și Duțu Eliza de la Școala Gimnazială nr.24, profesori Modra Cristian și Ratz Attila Andrei. Lotul timișean a fost întregit si de doamna profesor, Corina Grădinariu de la Liceul Teoretic “Jean Louis Calderon”, fostă campioana națională, balcanică, participantă la Campionatele Europene din Polonia si Campionatul Mondial din China 2000, actualmente președinta comisiei de organizare la nivel județean a acestei discipline și membru în comisia de organizare la această fază națională, în calitate de arbitru.

“Ambii jucători au trecut de faza grupelor unde s-a jucat 2 seturi din 3 până la 15. Eliza a făcut parte din grupa C și a câștigat împotriva reprezentantelor din județele Sălaj (15:9, 15:8), Gorj( 15:3, 15:4), Cluj ( 15:1, 4:15, 10:15). Ajunsă pe tabloul eliminatoriu înaintează până în optimi unde este învinsă de vicecampioana națională din acest an, reprezentanta Bucureștiului-Secror 4, Sorina Jugănaru. Începând cu aceasta etapa se trece la regulamentul oficial al FRB, jocurile fiind până la 21. Astfel, Eliza se clasează în primele 8 jucătoare din țară, autodepășindu-se de la un meci la altul. Fiind doar în clasa a VI-a prezintă un viitor frumos în cariera sportivă. Această mențiune obținută i-a dat o încredere mult mai mare în forțele proprii și este mult mai determinată să acorde mai mult timp antrenamentelor. Campioana națională a ONSS badminton, gimnaziu, 2023 la fete este nimeni alta decât jucătoarea, Daria Irina Gherasim din Galați, partenera de dublu fete a Cristinei Sîrbu (Kiki) fostă elevă a școlii gimnaziale nr. 24 din Timișoara alături de care a adus aurul european anul trecut, adjudecându-și titlul de Campioane Europene în Ibiza, 2022.

Mocan Alexandru, a fost în grupa I și s-a impus categoric contra reprezentanților din județele Satu-Mare (15:2, 15:3), Vaslui (15:0, 15:1). Tabloul eliminatoriu “îl aruncă” în meciuri extrem de dificile, nimerind pe ramura de jos cu 2 jucători dintre cei mai bine cotați. Cu stăpânire de sine, voință și cu efort susținut îl învinge în 3 seturi pe reprezentantul județului Neamț, Dragoș Niță (10:21, 21:12, 23:21). Pe departe acest meci a fost considerat finala competiției, un spectacol si regal sportiv oferit de cei doi jucători. Un meci de mare clasă, ce ar fi trebuit interzis persoanelor cardiace. Ambii jucători au fost aplaudați la scenă deschisă și felicitați de toți cei prezenți. Semifinala este la fel de solicitantă pentru Alexandru Mocan, Călin Grăjdieru din Brașov (21:17, 18:21, 21: 18) a luptat până la ultima minge, suprasolicitându-l pe acesta. Meciul se joaca in 3 seturi, Alexandru ajungând în finală epuizat, dar mai motivat să facă un joc bun împotriva băcăuanului, David Șinculeț. Finala o câștigă 21:9, 21:16 devenind Campion național 2023 la ONSS Badminton. În cadrul festivității de premiere cei doi campioni au avut parte și de o surpriză oferită de dl. antrenor emerit Mircea Agapi, unul din coloșii badmintonului românesc, membru în înființarea Federației Române de Badminton (1990) alături de bunul său prieten, antrenorul emerit Nyari Ștefan, președinți ai Federeației de badminton de-a lungul timpului.

Olimpiada Națională Sportiva Școlar, o competiție frumoasă în care badmintonul, sportul alb a excelat prin fair-play în primul rând. Trebuie să știe toată lumea că elevul, Alexandru Mocan, a adus mare cinste și prestigiu unității școlare din care face parte, întregului județ Timiș, clubului CSM Timișoara la care se pregătește, mândrie domnului profesor Antanas Florin, mândrie părinților Cristina și George Mocan care îl susțin din toate punctele de vedere și mândrie celor doi antrenori de pe Bega, Corina Dan și Nyari Ștefan care din pasiune și dragoste pentru badminton luptă în continuare alături de sportivii lor pentru această disciplină. Particip ca profesor organizator la aceste faze naționale de-a lungul timpului și de fiecare dată elevii din Timiș au adus cinste. Încă sper să aduc această etapă finală și în Timișoara. Avem cu cine, avem cu ce, dar nu avem unde. Oneștiul a deschis larg ușile Sălii Polivalente “Nadia Comăneci”, sper și eu ca sala Olimpia să se redeschidă și pentru elevii, sportivii din badminton.

Doresc să mai precizez că această ediție mai vine cu un plus. În cadrul ședinței tehnice organizate la Școala Gimnazială “George Călinescu” am propus împreună cu președintele comisiei, dl. Ionuț Turturică și colegul meu, Hahuie Valentin, antrenorul oneștean să trimitem către Minister solicitarea noastră și semnarea acesteia de către toate cadrele didactice din toate județele prezente, adăugarea badmintonului la nivelul ciclului primar și liceal în cadrul Calendarului ONSS. În perioada următoare vom cere sprijin și colegilor profesori de educație fizică din toată țara în acest scop. Este inadmisibil să avem Campionat European Universitar( unde doresc să readuc aminte bronzul european, Locul III adus de timișoreanca noastră, Sonia Olariu în 2013 la Uppsala, Suedia și să nu avem continuitate pe ciclurile de învățământ. Alexandru Mocan este campion național 2022 la U 15 în toate cele 3 probe și Campionul României din acest an. Urmează să aibă un turneu internațional foarte important săptămâna viitoare, Internaționalele Croației – U 17 de la Opatija plus, examenul național unde dorește să intre la secția info-mate. Excelență în sport, excelență la învățătură. Carte și sport, da se poate! Felicitări ambilor sportivi!Succes și reușite în tot ce v-ați propus.“– a consmenat profesor/arbitru Corina Grădinariu, de la Liceul Teoretic “Jean Louis Calderon”.

Articolul precedentConsilierii PSD sunt fermi: schimbarea organigramei sau demisia lui Nica
Articolul următorUn tânăr şi-a luat viata în Sânandrei, cu pistolul din doatre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.