Rupți de beți și inconștienți la volan. 2 petrecăreți trași pe dreapta

Polițiștii timișeni au depistat pe raza județului Timiș mai multe persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni rutiere. Au fost întocmite dosare penale.

La data de 2 septembrie, în jurul orei 19:18 polițiști din cadrul Serviciului Rutier Timiș au depistat pe raza localității Remetea Mare, județul Timiș, un bărbat în vârstă de 42 de ani, care ar fi condus un autoturism, sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză, a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele conducătorului auto, a fost întocmit dosar penal pentru “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

Tot pe 2 septembrie, polițiștii Serviciului Rutier Timiș au oprit pentru control, pe raza municipiului Timișoara, județul Timiș, un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 30 de ani, care s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice. Întrucât emana halena alcoolică, organele de poliție i-au solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, acesta refuzând testarea și recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele conducătorului auto, a fost întocmit dosar penal pentru “refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here