Sancțiuni la piața volantă pentru comerț în alte zile decât cele stabilite și pentru ocuparea locurilor de parcare

Ca urmare a sesizărilor primite de la cetățeni referitoare la faptul că nu se respectă zilele de funcționare și sunt ocupate zilele de parcare prin amplasarea de diverse obiecte cum ar fi mese, scaune etc, polițiștii locali au acționat aseară pe strada Arieș, în parcarea în care funcționează piața volantă, organizată aici de două ori pe săptămână, mai exact în zilele de miercuri și sâmbătă.

Astfel, în urma acțiunii au fost aplicate un număr de 10 sancțiuni contravenționale conform HCL 371/2007 și conform HCL 139/2011 atât pentru rezervarea locurilor de parcare cu diverse obiecte cât și pentru comercializarea produselor agricole pe domeniul public fără autorizație sau aviz.

Valoarea sancțiunilor se ridică la 4.200 lei. Acțiunile pe această linie vor continua și în perioada următoare atât pentru verificarea documentelor de proveniență a produselor agricole comercializate, cât și pentru verificarea modului de desfășurarea a actelor de comerț, păstrarea curățeniei etc în zilele de desfășurare a pieței volante, dar și pentru a se stabili dacă astfel de acte au loc și în alte zile decât cele stabilite la nivelul municipalității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here