În cea mai mare parte a ţării vremea va fi instabilă şi se va răci faţă de intervalul precedent, astfel că valorile termice diurne vor fi mult mai coborâte decât cele normale pentru această dată, informează ANM.

Excepţie va face partea de sud-est a teritoriului, unde abaterea termică va fi mai puţin accentuată. Temperaturile maxime vor avea valori de la 9 grade în nordul Moldovei până la 21 de grade în Muntenia şi Dobrogea, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade, mai ridicate pe litoral până la 14 grade. Mai ales în cursul zilei, în regiunile estice, sud-estice şi parţial în centru vor fi înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi local 10…15 l/mp şi punctiform 30 l/mp. Izolat se va semnala grindină. În rest, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala în prima parte a intervalului, dar vor fi pe arii mai restrânse şi la cote mai reduse. La munte, la altitudini mari, trecător, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare.

Marti, vremea va fi în general instabilă şi se va menţine mai rece decât ar fi normal pentru această dată, mai ales la valorile diurne. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, îndeosebi după-amiaza şi seara când vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în regiunile nordice, nord-estice şi centrale, precum şi în zonele montane şi submontane şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului. Punctiform cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat se va semnala grindină. Pe crestele montane înalte precipitaţiile vor mai fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 şi 20 de grade, iar cele minime se vor situa între 2 şi 12 grade.

Articolul precedentTimisoara joaca finala Cupei la rugby, acasa, dupa ce a invins clar Steaua in semifinale
Articolul următorArtistul latin Julio Iglesias a sfidat ploaia și a încântat publicul timișorean prezent în Piața Libertății

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.