Vremea va fi în general instabilă şi se va răci în majoritatea zonelor, astfel încât valorile termice se vor situa uşor sub cele normale pentru această dată, informează ANM.

LUNI, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 22 de grade, iar minimele între 5 şi 13 grade. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse şi descărcări electrice în sudul, centrul şi estul ţării şi pe arii mai restrânse, îndeosebi în cursul zilei, în rest. Local, mai ales în zonele de deal şi de munte, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp. Vor fi condiţii de grindină. În zona montană înaltă, cu precădere noaptea, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi izolat în restul teritoriului.

MARTI, vremea va fi în continuare în general instabilă şi va continua să se răcească, devenind rece pentru această dată. În sudul, centrul şi în estul ţării, pe arii relativ extinse, mai ales ziua, vor fi înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse şi descărcări electrice. Cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi se menţin condiţiile de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a intervalului, când izolat va ploua. În zona montană precipitaţile vor fi mixte. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 11 şi 18 grade, iar cele minime între -1 şi 11 grade. Spre sfârşitul intervalului în Maramureş, Transilvania şi în Dealurile de Vest izolat se va produce brumă.

Articolul precedentLucrările de la Popa Șapcă modifică traseul autobuzului 40!
Articolul următorGrindeanu: Victoria lui Emmanuel Macron, veste bună pentru Europa şi pentru România

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.