Scandal în comuna Sânmihaiu Român! Localnicii declară război primăriei și poștei

Situație fără precedent în comuna Sânmihaiu Român, unde oamenii sunt nevoiți de aproape un an de zile să își ridice singuri corespondența de la poștă. Și asta pentru că nu mai există poștași în comună. Salariul foarte mic și volumul ridicat de muncă îi fac pe aceștia să refuze să se angajeze la poșta.

Scrisorile sau facturile nu mai ajung la destinatari, ci așteaptă să fie ridicate. Însă nimeni nu verifică dacă cel care le ia este și destinatarul.“Nu avem niciun factor poștal, pentru că nimeni nu dorește să vină la jumătate de normă sau trei-sferturi de normă. Munca este foarte multă, sunt aproape 1800 de locuințe, de case în sat. Eu sunt angajată la patru ore, nu e datoria mea să duc scrisorile. Și nici nu am când în patru ore, uitați ce e aici… Le-am pus afară în hol ca oamenii să și le ia. Am și colete de dat. Lumea e revoltată, a luat atitudine, e nemulțumită de serviciile poștei”, explică singura poștăriță din comună.

Lipsa factorilor postali îi determină pe localnici să piardă câteva ore bune sau zile până să găsească printre teancuri coletele sau facturile la utilități. Cei mai mulți dintre ei chiar riscă debranșări de la utilități, din pricină că nu au ajuns la rând. Clădirea unde funcționează poșta din Sânmihaiu Român este improprie, iar spațiul este foarte mic. Astfel că cetățenii declară război autorităților locale și directorului poștei.“E foarte greu să stai câte patru ore la rând să îți cauți corespondența. Iei din mână în mână. Săptămâna trecută, vineri dimineață, eram cel puțin 30 de persoane. Mi-au înghețat mâinile câte plicuri am luat din mână în mână”, “De un an de zile nu primim corespondența acasă pentru că nu există poștași. Trebuie să umblăm de la o instituție la alta ca să plătim. Pe Primărie nu interesează administrarea comunei. Trebuie să aibă grijă de populație”, “Nu e în administrarea primăriei, poșta. Primăria nu răspunde de ceea ce se întâmplă aici. Nu încasează bani de aici”, spun revoltați oamenii.

De cealaltă parte, primarul Viorel Mărcuți spune că l-a invitat mâine pe directorul Poștei la o discuție pentru a găsi soluții potrivite cât mai repede.“Scandalul durează de ceva timp. Locația este improprie, nu avem factor poștal, avem o singură doamnă care ia 500 lei la un volum de lucru foarte mare. Este singură, oamenii sunt nevoiți să-și caute singuri scrisorile și corespondența si tot ce vine de la instituțiile statului. Sunt ceva probleme, vom ajunge la debranșări de la energie, servicii, tot felul de utilități. Sperăm ca în următoarele zile domnul director să vină la noi la Primărie să găsim o soluție. Vor avea sprijinul meu și al instituției noastre să mișcăm lucrurile, pentru că așa nu putem continua, colabora cu Poșta”, spune Viorel Mărcuți, primarul localității Sânmihaiu Român.

Situații similare sunt la Dumbrăvița, Moșnița Nouă și alte comune din Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.