Scandal în ședința CJ Timiș pe tema alocării fondurilor pentru biserici

Spread the love

consilieri judeteni

Din nou scandal în plenul Consiliului Judeţean Timiş pentru banii alocaţi cultelor religioase. Consilerii au avut de aprobat 600 de mii de lei. Cea mai mare parte a banilor, mai mult de jumătate din suma totală revine cultului orthodox, adică 440 de mii.

Consilierul Marina Radu a propus ca întreaga sumă să fie repartizată către sănătate.  Acest lucru l-a scos din minti pe seful CJ Timis, Titu Bojin. Acesta i-a replicat că face actorie. “Doamna Marina, să vă spun că faceţi acum teatru? Sumele de bani pe care Spitalul Judeţean le-a solicitat sunt de 1,6 milioane de lei şi li s-au dat. Una vorbim împreună şi alta în faţa televizorului. Dacă mai are nevoie Spitalul Judeţean, le mai dăm şase milioane de lei, nu 600.000, cum propuneţi dumneavoastră televizoristic”, a spus șeful CJ Timiș, Titu Bojin.

Suma de 600.000 de lei va fi împărţită între cele 10 culte recunoscute în Timiş, astfel: Cultul Ortodox Român – 440.000 de lei, Cultul Romano-Catolic – 30.000 de lei, Cultul Baptist – 30.000 de lei, Cultul Pentiscotal – 30.000 de lei, Cultul Ortodox Sârb – 15.000 de lei, Cultul Ortodox Ucrainean – 15.000 de lei, Cultul Greco-Catolic – 10.000 de lei, Cultul Reformat – 10.000 de lei, Cultul Evanghelic – 10.000 de lei, Cultul Adventist – 10.000 de lei.

În total, în acest an, Consiliul Judeţean Timis a alocat cultelor religioase peste două milioane de lei.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here