Totul s-a întâmplat în Oraviţa, judeţul Caraş-Severin! Doi brăbaţi au oprit în trafic o maşină, punându-se de-a curmezişul cu maşina lor, s-au dat jos şi au început să lovească cu bâtele maşina oprită.

Vizat se pare că era pasagerul din maşină, cu care cei doi ar fi avut un conflict mai vechi.

Din verificările efectuate de polițiști a rezultat faptul că un autoturism care se deplasa din direcția gară către sediul poliției de frontieră a pătruns pe contrasens și a blocat un alt autoturism care se deplasa regulamentar. Din primul autoturism au coborât doi bărbați, care au fost identificați ulterior, unul de 44 de ani, altul de 22 de ani, ambii cu domiciliul în orașul Oravița, care au procedat la lovirea cu o bâtă a parbrizului autovehiculului ce se deplasa regulamentar și la lovirea pasagerului din acesta”, spun cei de la IPJ Caraş-Severin.

În maşina care se deplasa regulamentar erau doi bărbați, unul de 54 de ani din Ciuchici, iar al doilea de 47 de ani, cu domiciliul în Oravița. Cei doi au ripostat loviturilor primite, iar de aici până la un scandal în toată regula nu a fost decât un pas.

Poliţiştii cărăţeni fac acum cercetări sub aspectul săvârșirilor infracțiunilor de împiedecarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice, port fără drept de obiecte periculoase, distrugere, lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice.

Bărbații aflați în primul autoturism, cel de 44 de ani, respectiv de 22 de ani, ambii cu domiciliul în orașul Oravița, au fost reținuţi pentru 24 de ore, fiind depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al inspectoratului, urmând să fie prezentați judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Articolul precedentMisiune economică în Turcia, organizată de CCIAT! Despre ce este vorba?
Articolul următorPoliţist din Timiş, prins în flagrant în timp ce lua mită!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.