Schiatul în Austria va fi permis numai celor vaccinaţi, recuperaţi sau testaţi

Austria îşi va deschide pârtiile de ski în sezonul de iarnă din acest an, însă vor fi introduse unele restricţii pentru pasionaţii sporturilor de iarnă, transmite DPA.

Operatorii de instalaţii pe cablu vor permite accesul numai persoanelor care pot prezenta o dovadă că au fost vaccinaţi sau testaţi împotriva coronavirusului sau au trecut prin boală, a anunţat luni Guvernul de la Viena. În plus, chiar dacă nu vor fi introduse măsuri de distanţare socială şi de limitare a capacităţii instalaţiilor pe cablu, pasagerii vor fi obligaţi să poarte o mască de tip FFP2.

„Sunt convins că în aceste condiţii va fi posibil un sezon de iarnă fără grijă şi în siguranţă în ţara noastră”, a declarat ministrul austriac al Turismului, Elisabeth Koestinger.

Cu toate acestea, dacă numărul pacienţilor infectaţi cu coronavirus la secţiile de terapie intensivă va creşte, regulile ar putea fi înăsprite, a precizat Executivul de la Viena.

sursa: ziare.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here