Consiliul Judeţean Timiş a găzduit sesiunea plenară de primăvară a celor trei comisii ale Adunării Regiunilor Europene. Este vorba despre Comisia 1 pentru economie şi dezvoltare regională; Comisia 2 pentru politici sociale şi sănătate publică; Comisia 3 pentru cultură, educaţie şi tineret. Sesiunea a avut loc în perioada 11-14 aprilie.

Adunarea Regiunilor Europene este o organizaţie ce reuneşte peste 250 regiuni europene membre, printre care şi judeţul Timiş, încă din anul 1994. De-a lungul acestei perioade, judeţul Timiş s-a remarcat prin activitate intensă şi implicare, deţinând deseori şi conducerea comisiilor de specialitate sau a unor programe derulate sub egida A.R.E.

Astfel, selectarea judeţului Timiş ca locaţie pentru Sesiunea Plenară nu este deloc întâmplătoare, ci este o alegere firească bazată pe istoricul unei bune colaborări. Mai mult, atât tematica evenimentului, cât şi locaţia, au stârnit un interes ridicat în rândul reprezentanţilor din cadrul regiunilor, astfel încât aproximativ 200 participanţi au confirmat prezenţa la şedinţele comisiilor, atelierele de lucru, vizitele de studiu şi schimbul de experienţă.“Este important să fim deschiși și să învățăm unii de la alții, să comunicăm și să colaborăm. Cu toții ne dorim prosperitate, securitate, stabilitate, o cultură bogată și o viață decentă. Trebuie să ținem cont că prosperitatea și bunăstarea pentru cetățenii europeni se pot realiza doar împreună într-o Europă consecventă, unită de aceleași valoari umane și idealuri pașnice. Și trebuie să ținem cont, mai ales în aceste momente de principiul solidarității, care stă la baza familiei europene și care trebuie să ne ghideze în continuare, chiar dacă ne confruntăm și cu momente conflictuale”, a spus șeful CJ Timiș, Titu Bojin.

Întâlnirile au fost concentrate pe tema “Comunicare şi acţiuni în vremuri de criză”, o tematică de actualitate în contextul situaţiei existente din Europa, în care se observă o intensificare a tensiunilor, riscurilor şi a îngrijorării cetăţenilor, în paralel cu dezvoltarea rapidă a retoricii de extremă dreapta. Regiunile se găsesc în situaţii dificile, fiind nevoite să acţioneze rapid şi eficient, informând în acelaşi timp şi cetăţenii cu privire la modul în care să contribuie la gestionarea situaţiei.

Pentru a veni în sprijinul regiunilor, sesiunile de lucru au fost dedicate comunicării și acțiunilor concrete pentur integrarea imigranților pe piața muncii, adaptării sistemelor de protecție socială și de sănătate la nevoile comunităților de refugiați.”Suntem cea mai mare rețea de regiuni europene și suntem și cea mai veche. 60% din membri sunt din UE, restul non-UE. Faptul că facem astfel de schimburi de experiențe și informații este foarte important ținând cont de situația actuală a Europei”, a subliniat preşedintele Adunării Regiunilor Europene,   Hande Özsan Bozatli.

 

Articolul precedentCe retragere! KOBE intra in LEGENDA dupa un meci INCREDIBIL
Articolul următorÎnscrierea în Registrul Electoral se face până în 21 aprilie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.