Simonis și Tiuch îi cer lui Robu să revină cu picioarele pe pământ

robu-bani

robu-bani

Deputatul PSD Cătălin Tiuch spune că edilul din Timișoara se gândește doar la bani. Mai mult social democratul spune că Robu este desprins de realitate dacă poate spune că un salariu de 1.200 de euro este un salariu mic.

Declaraţiile domnului primar Nicolae Robu, legate de salariul pe care și-ar dori să îl incaseze, dovedesc din nou că edilul Timișoarei are o unică obsesie: banii. Ne-am obișnuit cu ieșirile necontrolate ale primarului Timișoarei, însă, în România zilelor noastre, să spui că 1200 de euro este un salariu mic, pare puţin desprins de realitate. Chiar si pentru un primar ultraperformant și hiperactiv, cum îi place lui Nicolae Robu să se considere. Oricum, spre deosebire de funcţionari, primarul Robu are și alte beneficii, legitime poate, prin poziţia pe care o ocupă, timișorenii sigur observând faptul că edilul se plimbă cu o mașină de serviciu ultraluxoasă, costurile fiind suportate, direct sau indirect, tot de către cetăţeni.”, spune Tiuch

Domnul primar ar trebui să stie că în Parlamentul României s-au făcut eforturi deosebite pentru creșterea salariilor primarilor și viceprimarilor. Această creștere a fost refuzată de foarte mulţi primari, din solidaritate faţă de colegii lor din aparatele primăriilor, cărora nu am reușit să le mărim venitul lunar. Noi, așa cum am promis, am reparat salariile profesorilor, doctorilor, am mărit pensiile (toate acestea tăiate de Emil Boc, coleg de partid cu domnul primar Nicolae Robu), însă avem o datorie morală faţă de funcţionarii din administraţia publică locală, la remuneraţia cărora nu s-a lucrat deloc. Consider că este mult mai important acum să încercăm să readucem veniturile celor amintiţi la un nivel decent, decât să ne concentrăm, din nou, pe creșterea unor salarii de 1200 de euro, cum este cel încasat de edilul Timișoarei.„, completează senatorul Cătălin Tiuch.

Președintele TSD Timiș, Alfred Simonis s-a arătat și el surprins de nemulțumirile primarului care susține că are un salariu prea mic.

Nicolae Robu ne-a instiintat pe toti ca are salariul mic si ca merita mai mult. Cat? Ne spune tot el: vreo 5000 de euro/luna. Daca salariul e prea mic pentru un om atat de mare, poate si orasul e prea mic pentru un primar atat de mare. Idei traznite ii vin prin orasele pe care le viziteaza, poate se gandeste sa si candideze la primaria Barcelonei, Bruxellesului sau Londrei, unde suntem convinsi ca poate castiga.„, spune Alfred Simonis

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here