Sirian, depistat de poliţiştii de la Imigrări că muncea „la negru”! Firma la care lucra a fost amendată

Spread the love

Un bărbat de 38 de ani din Siria a fost depistat de poliţiştii de la Imigrări că lucra la o firmă din Timişoara fără a deţine avizul de angajare.

Bărbatul avea drept de ședere pe teritoriul României, însă firma nu a respectat legislaţia în domenul privind încadrarea în muncă a cetăţenilor străini.

Societatea comercială la care lucra bărbatul a fost amendată cu 10.000 de lei.

„Polițiștii de imigrări din Timiș, în urma controlului la o societate comercială, au depistat un sirian de 38 de ani, care desfășura activități lucrative fără a deține aviz de angajare. Reprezentanții firmei au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OG 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României”, spun poliţiştii de la Imigrări.

Anul trecut, în judeţul Timiş, în urma acțiunilor întreprinse de polițiștii de imigrări au fost aplicate sancțiuni în valoare de 60.000 de lei pentru nerespectarea legislației în domeniul angajării cetățenilor străini.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here