Social-democrații din Timiș, remarci usturătoare la adresa edilului Timișoarei

Nicolae Robu

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a reintrat în atenția social-democraților din Timiș. Aceștia se arată nemultumiți de ultimele declarații ale edilului, referitoare la situaţia centrului istoric din oraş.

Concret, social-democrații îi cer edilului-șef al Timișoarei să ia măsuri în ceea ce privește sancționarea firmei ce se ocupă de reabilitarea Pieței Unirii, firmă care a fost abandonată de pietrarii care au plecat la cosit în satele natale. Totodată în cazul pazei celor trei obiective care au dispărut în aceste zile.“Situaţia centrului istoric din oraşului nostru este una dezastruoasă, iar explicaţiile edilului frizează ridicolul. Afirmaţiile lui Nicolae Robu, cum că pietrarii au plecat să cocească fânul, spun totul despre seriozitatea firmei care a câştigat licitaţia şi, probabil, a modului în care aceasta a fost atribuită. Dacă în materie de declaraţii Nicolae Robu reuşeşte să fie foarte prompt, la capitoul măsuri stă puţin mai prost, pentru că până acum nu a anunţat nicio sancţiune împotriva societăţii care se ocupă de lucrările din centrul istoric”, spune consilierul local PSD, Alfred Simonis.

În plus, Alfred Simonis îl ironizează îi atrage atenția edilului că muncitorii ar putea să întârzie mai mult la munca de pe șantier decât preconizează primarul, întrucât sezonul muncilor  gospodărești e la început. „Îl avertizăm pe această cale pe primar că următoarele luni sunt pline de activităţi agricole, cum ar fi treieratul grâului, culesul porumbului şi chiar al strugurilor, iar cum Recaşul, oraş atât de drag lui Nicolae Robu, este foarte aproape, riscul de a rămâne fără <<specialişti pietrari>> este unul foarte ridicat”, adaugă Alfred Simonis.

Social-democrații din Timiș îi reproșează primarului Nicolae Robu că păzește nejustificat obiective precum pasajul Michelangelo sau Sala Polivalentă, în timp ce la Timișoara se fură statui. „Nici furtul unor statui, printre care şi un bust al celui mai cunoscut timişorean, Ştefan Popa Popa’s, nu pare să îl afecteze pe Nicolae Robu, care consideră că distrugerea a două jardiniere de flori este mult mai gravă. Paza nejustificată, cu poliţişti locali, a două obiective, pasajul Michelangelo şi sala polivalentă, care ar trebui să intre în atribuţiile constructorului, este prioritară pentru primarul Timişoarei, care dovedeşte astfel că este interesat doar de proiectele finalizate de el, sau în curs de finalizare, deşi nu îi aparţin. PSD Timiş îi cere public lui Nicolae Robu să ia măsuri ferme şi în situaţia centrului istoric şi în cazul pazei total nepotrivite a celor două obiective enumerate mai sus, confortul şi siguranţa timişorenilor fiind mult mai importante decât orgoliile sale personale”, susține Alfred Simonis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here