Sprijin pentru elevii din anii terminali! Universitatea Politehnica ofertă cursuri de pregătire gratuită la matematică

Spread the love

Universitatea Politehnica Timișoara vine în sprijinul elevilor de liceu, oferindu-le acestora cursuri gratuite de pregătire la matematică, utile atât pentru cei care doresc să urmeze una dintre facultățile instituției, cât și pentru pregătirea examenului de bacalaureat.

Chiar dacă sunt adresate în special potențialilor săi studenți, indiferent de facultatea pentru care optează și independent de forma admiterii (concurs cu probe de verificare sau concurs de dosare), participanților la cursuri nu li se solicită nici un fel de angajament faţă de UPT.

Cursurile, organizate prin Departamentul de Matematică al Universității Politehnica Timișoara, se vor desfăşura în fiecare duminică, în perioada 16 februarie – 31 mai 2020 (cu excepţia zilelor de 12 și 19 aprilie), în amfiteatrul A101 al Facultăţii de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, Bd V. Pârvan nr. 2, între orele 10:00 – 13:00.

Temele dezbătute urmează conţinutul Culegerii de probleme de Matematică pentru examenul de admitere din anul 2020 la Universitatea Politehnica Timişoara, publicată la Editura Politehnica în anul 2019.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here