AUR a solicitat participarea lui Marcel Ciolacu în data de 27 noiembrie la „Ora Guvernului” pentru a oferi clarificări privind alocările bugetare către Președinție și vizitele lui Iohannis.

„Vrem ca Marcel Ciolacu să răspundă la trei întrebări de interes pentru spațiul public din România:
o 1) Care a fost motivarea pentru alocarea sumei de 1,3 milioane de euro din Fondul de Rezervă al Guvernului către Administrația Prezidențială și modul în care acești bani vor fi folosiți? Am văzut cu toții cheltuielile masive pe care Iohannis le realizează cu ocazia turneelor sale în străinătate.
o 2) Dacă din componența delegației care l-a însoțit pe Iohannis în vizitele de lucru din Africa au făcut parte și specialiști/experți din cadrul Guvernului? În mod firesc, ar trebui să se concretizeze această vizită și în acorduri economice bilaterale, doar că noi vorbim strict de o excursie a lui Iohannis.
o 3) Vrem să știm dacă Guvernul a fost consultat înainte ca Iohannis să plece în turneu cu privire la mandatul președintelui.

Într-o perioadă în care banii pentru salariile profesorilor nu se găsesc, situația pensionarilor este una extrem de grea, Klaus Iohannis merge în excursii de lux pe banii românilor. De-a lungul mandatelor sale, Iohannis a aruncat sume importante de bani pentru vizitele de lux, bani care puteau fi direcționați către investiții de care românii au nevoie”, spune Stoica.

În această săptămână Alianței AUR i s-au alăturat două noi partide, Partidul Satul Românesc și Alianța Renașterea Națională. Acest pas este unul important în consolidarea opoziției și în pregătirea pentru alegerile parlamentare și prezidențiale din 2024, cred „auriştii”. „

„Este foarte important să coagulăm opoziția împotriva a ceea ce ei au numit Blocul Democratic PSD – PNL. Alături de noi, pe lângă parlamentari, pe lângă partide, vin și personalități ale vieții publice din România, oameni care nu au mai făcut parte dintr-un partid politic, spre exemplul avocatul Gheorghe Piperea. Săptămâna viitoare vom avea surprize importante, deoarece încă două partide intră în Alianța AUR. Doar împreună suntem puternici și doar împreună putem atinge o țintă: câștigarea alegerilor parlamentare și prezidențiale din 2024, care ulterior vor da și celelalte majorități”, a mai spus Stoica.

Articolul precedentRecunoaştere. Prof. univ. dr Marilen Gabriel Pirtea a primit din partea Universității „Lucian Blaga” din Sibiu titlul de Doctor Honoris Causa
Articolul următorAdevărul lui Florian Zeller, în priemeră la TNT

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.