Succes fara probleme! Romania a demolat Ungaria la handbal feminin

0
126

Naţionala feminină de handbal a României a câştigat, duminică, scor 29-21 (15-9), meciul disputat cu reprezentativa Ungariei, primul din cadrul grupei principale 2 a Campionatului European din Suedia.

Elevele pregătite de Martin Ambros au început meciul în forţă, cu Cristina Neagu principala marcatoare. Interul stânga, cea mai bună jucătoare din lume, a fost providenţială pentru atacul României. După primele minute România s-a distanţat la trei goluri pe tabelă. Până la finalul primei reprize România s-a distanţat la şase goluri, Cristina Neagu reuşind şapte goluri din nouă aruncări, cu un procentaj de 78%.

Repriza secundă a continuat în aceeaşi manieră pentru România. În final, elevele lui Martin Ambros s-au impus, scor 29-21. Cea mai bună marcatoare din echipa României a fost Cristina Neagu, cu 10 goluri din 15 aruncări, procentaj 67%, urmată de Eliza Buceschi, cu cinci goluri, şi Oana Manea, cu patru reuşite.

România va juca următorul meci marți, de la ora 17,15 (ora României), cu Cehia.

România: Denisa Dedu (7 mingi parate), Paula Ungureanu (3 mingi parate) — Aneta Udriștioiu (3 goluri), Gabriella Szucs, Melinda Geiger (1), Crina Pintea (1), Eliza Buceschi (5), Cristina Neagu (10), Cristina Florică (1), Cristina Laslo, Ana Maria Iuganu, Cristina Zamfir, Oana Manea (4), Mădălina Zamfirescu (1), Florina Chintoan, Laura Chiper (3). Selecționer: Ambros Martin.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here