Surprins de polițiștii locali după ce i-a smuls telefonul din mână unei tinere, în zona centrală

Ghinion pentru o tânără! Aceasta a rămas fără telefonul mobil, chiar în centrul Timișoarei.

Polițiștii locali aflați în patrulare ieri seară, în zona centrală, au observat, un bărbat care alerga dinspre Piața Huniade spre str. Lucian Blaga, urmărit de o tânără care striga ”Hoțul!”. Polițiștii locali au fugit după ei, cel acuzat fiind imediat imobilizat.

Întrucât opunea rezistență și era extrem de agitat s-a trecut la încătușarea acestuia. La controlul corporal sumar efectuat asupra tânărului a fost găsit un telefon mobil. Tânărul a fost identificat ca fiind în vârstă de 18 ani, cu domiciliul în Timișoara.Victima, care a declarat că telefonul mobil găsit asupra tânărului îi aparține, are 25 de ani și este din Iași.

Un martor a apelat numărul indicat de tânără, iar telefonul a sunat chiar în buzunarul bărbatului reținut și pe care victima a declarat că suspectul i l-ar fi sustras în timp ce îl avea în mână.

Hoțul a fost predat polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.