Sute de sancțiuni aplicate și de cersetori depistați de polițiștii locali în Piața Victoriei

cersetori

Acțiuni importante ale oamenilor legii din Timișoara. Aproape 150 de sancţiuni au aplicat agenţii Poliţiei Locale pentru tulburarea liniștii publice, consum de alcool pe domeniul public, cerşetorie sau săvârșirea de acte obscene în centrul oraşului, iar 23 de amenzi pentru acte de comerț ilicit. Ei au depistat diverse persoane care vindeau de la parfumuri contrafăcute la linguri din lemn în Piaţa Operei.

Fiind intens circulat, centrul urbei este şi una dintre zonele preferate ale cerşetorilor.

Polițiștii locali acționează zilnic în toate zonele orașului și în ceea ce privește depistarea și preluarea din stradă a persoanelor fără adăpost și a cerșetorilor, care sunt predați serviciilor sociale sau îndrumați către localitățile de domiciliu după ce sunt preluați în baza de date. Piața Victoriei este una frecventată și de aceștia, în acest perimetru fiind depistate în ultimele luni un număr de 124 de persoane.

Oamenii legii fac din nou apel la timişoreni să nu le mai ofere bani acestor persoane, pentru că nu fac decât să întreţină fenomenul cerşetoriei.

foto centru2

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here