Taberele din Timiș, în paragină! Doar două mai funcționează!

0
26

Din cele cinci tabere din județul Timiș doar două mai sunt funcționale! Iar situația este așa de ani de zile.

Centrul de agrement de la Chevereșu Mare și cel de la Poieni Strâmbu sunt singurele care își mai deschid porțile, elevilor. Ambele sunt sub tutela Direcției Județene pentru Tineret și Sport, iar pe timp de vară reprezintă o opțiune bună pentru elevii din județ. Acestea au suferit o serie de modernizări în ultimii ani și oferă condiții decente celor care aleg să își petreacă o perioadă scurtă de timp acolo.

Administrăm cinci centre de agrement, dintre care doar două sunt funcționale, la Chevereșu Mare și Poieni Strâmbu. La centrul de la Chevereș sunt 46 de locuri de cazare, iar la centrul de agrement Poieni Strâmbu dispune de 53 de locuri de cazare. Din ianuarie și până în prezent la Chevereșu Mare s-au desfășurat trei serii de tabără, la care au participat 120 de persoane, iar la Poieni Strâmbu s-au desfășurat 10 serii de tabără la care au participat 212 persoane. Vacanța de vară începe în 17 iunie și durează până în septembrie. Seriile se vor stabili în funcție de solicitări. Dacă până acum era stabilit numărul seriilor pe vacanță, am venit în sprijinul solicitanților și în funcție de solicitările lor pot rezerva. Deocamdată la Cheverș avem cinci grupe care și-au exprimat dorința de merge în tabără, iar la Poieni Strâmbu avem 11 grupuri”, spune Adrian Tal, directorul Direcției Județene pentru Tineret și Sport Timiș.

Anul acesta însă, ca noutate, grupurile care vor să meargă în tabără pot alege ce perioadă își doresc, față de până acum, când seriile erau organizate de reprezentanții taberei.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here