Muzeul Satului Bănățean vă invită să participați, în perioada 4-6 octombrie 2024, la Târgul Meșterilor Populari, un eveniment organizat anual, dedicat tradițiilor și artei meșteșugărești autentice din România.
Ediția din acest an, cea cu numărul XXIV, adună laolaltă peste 40 de meșteri din toate colțurile țării – din Banat, Bucovina, Suceava, Maramureș etc. Aici, vizitatorii au posibilitatea de a descoperi și achiziționa obiecte unice, realizate manual, precum ceramică, țesături, costume populare, podoabe, instrumente muzicale, opinci, icoane, împletituri, sculpturi și multe altele.
O parte din meșteri vor susține și ateliere interactive în incinta Muzeului Satului Bănățean, iar toți cei care apreciază arta tradițională vor putea vedea cum lucrează cei mai reprezentativi artiști populari.
Obiecte realizate manual de meșteri din toată țara, ateliere demonstrative fie că este vorba despre cioplirea lemnului, împletitul nuielelor sau brodarea costumelor populare, iar participanții vor avea ocazia să cunoască aceste tradiții și să afle poveștile din spatele fiecărui meșteșug. În plus, pentru a încuraja contactul copiilor cu tradițiile românești, la târg vor fi organizate și activități pentru cei mici.
Târgul Meșterilor Populari evocă atmosfera târgurilor autentice de pe vremuri, fiind un eveniment de sărbătoare, unde vor fi și spectacole de muzică populară. Printre artiștii care vor urca pe scenă se numără: Felicia Stoian, Zorica Savu, Doriana Talpeș, Ciprian Pop, Roxana Goia, David Crișan, Valentin Vădrariu, Ansamblul Sânziene Bănățene Giarmata, Grupul Instrumental Pro Datina.
Deschiderea oficială are loc sâmbătă, 5 octombrie 2024, la ora 10. Duminică, 6 octombrie 2024, la ora 13, are loc festivitatea de premiere a meșterilor. Târgul poate fi vizitat pe parcursul celor trei zile între orele 10 și 18.
Intrarea este liberă.