Acțiune de succes. Zilele trecute ADID Timiș a participat la Liberty Marathon, un eveniment dedicat promovării mișcării și unui stil de viață sănătos.

Cu fiecare ediție, această inițiativă atrage tot mai mulți susținători, fiind o ocazie excelentă de a îmbina sportul cu educația și responsabilitatea socială. La eveniment au participat şi reprezentanţi ai ADID Timiş

“Standul nostru a găzduit activități educative destinate publicului larg, în cadrul cărora am reușit să implicăm peste 500 de participanți. Prin intermediul acestor activități, ne-am propus să informăm cetățenii cu privire la importanța gestionării corecte a deșeurilor și la aplicarea principiului colectării separate. Într-o societate în care protecția mediului devine tot mai importantă, astfel de inițiative au scopul de a aduce informații esențiale cât mai aproape de comunitate.Unul dintre obiectivele noastre principale este să creștem gradul de conștientizare în rândul cetățenilor despre cum pot contribui individual la protejarea mediului, prin acțiuni simple și eficiente, precum sortarea corectă a deșeurilor”, au transmis reprezentanţii ADID Timiș.

Articolul precedentLucrări la rețelele de apă și canalizare
Articolul următorTârgul Meșterilor Populari va avea loc în weekend la Muzeul Satului Bănățean

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.